Fără limite

Sunt fericită. Apa rece care curgea de la robinet in zori nu mă mai sperie ca înainte. Şi ce dacă o să am mâinile reci? Nu e un capăt de lume. Nici de lumină nu mă mai feresc. Recunosc, obişnuiam să aprind becurile de la hotă când mâncam dimineaţa. Gândeam că doar ce mă trezisem, iar ochii mei nu pot să suporte atâta strălucire.

 

1381419_606408936075650_237000040_n

 

Ne limităm. Ne ascundem în carapacea noastră şi cerem să nu fim deranjaţi. Preferăm să stăm în casă unde e cald şi bine, în loc să înfruntăm vântul de afară ca să ne îndreptăm sensul de mers. Alegem să nu ne complicăm şi să lăsăm pe mâine orice am putea lejer să facem azi. De ce să ne riscăm, atâta timp cât putem să dormim câteva ore în plus?

 

Nu ne mai place ceva? În secunda doi vom fi plecat deja. Ne punem mâna in fund şi întoarcem spatele. Nu ştim să comunicăm, să spunem ce ne doare şi ce ne face somnul mai amar în fiecare noapte. Dar avem pretenţii. Avem pretenţia ca cei din jur să îşi dea seama ca prin minune ce ne frământă, să ne rezolve problemele şi dacă se poate să ne ducă hainele la spălătorie, ori să ne plătească facturile.

 

Aruncăm cu vorbe in stânga şi-n dreapta, cu scopul de a ne elibera, însă nu ne dăm seama că nu rezolvăm nimic. Orgoliul e la el acasă şi e alimentat de fiecare dată când se iveşte ocazia.

 

 

Sperăm în continuare. Facem calcule, dar pe “x” tot nu-l aflăm. Cum am putea, în lipsa unor metode care nu se potrivesc?

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s