Genul ăla de persoană 1

Când ţi-e dor de o persoană atât de tare încât ai da orice să o ai în preajmă. Nici măcar nu ştii cum, sau de ce v-aţi depărtat. Ţi-e dor de momentele petrecute împreună, de râsete, de glume, de îmbrăţişări, de tot. De tot ce obişnuia să însemne acea persoană.

 

Vă întâlniţi accidental, fie într-o parcare, fie pe holul unei clădiri. Sentimentele au rămas aceleaşi, cel puţin din partea ta. Alergi spre ea, o iei în braţe şi afişezi un zâmbet tâmp pe faţă. Numai tu ştii cât de mult ţi-ai dori ca totul să revină la normal.

 

Parcă nu-ţi vine să crezi cine eşti până la urmă şi unde ţi-e locul. Nu îţi vine să crezi că ea chiar e în faţa ta, luându-te în braţe.

1465150_402510343214754_236078185_n

Dar lucrurile nu mai sunt ca înainte. Nu mai ai siguranţa că dacă mâine vei păţi ceva, o să poţi să te duci să îi povesteşti, să îţi dea un sfat, ori să te consoleze. Şi mergi mai departe, îţi spui că aşa a fost să fie, că n-ai cum să te lupţi cu morile de vânt.

 

Dar după iar vă întâlniţi. Aceleşi sentimente, acelaşi zâmbet tâmp, aceeaşi amintire a atâtor ani petrecuţi împreună în care vă vedeaţi aproape zilnic şi vorbeaţi ore în şir la telefon. Casa ei devenise şi casa ta. Ştiai cum să-i strângi patul şi locul unde-şi ţine farfuriile.

 

Şi timpul trece. Alinare îţi găseşti, mai mult sau mai puţin. Îţi place să îţi spui că tot păstraţi legătura, chiar dacă vorbiţi destul de rar. Conversaţiile lungi s-au redus la cele de genul: „Heeei, ce mai faci?” „Uite bine, ştii cum e, de acasă la şcoală şi tot aşa. Nimic deosebit.”

 

Oare mai ştiu cum e?

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s